

Primăria municipiului Chișinău împreună cu Direcția Generală Educație, Tineret și Sport marchează astăzi un moment de referință pentru istoria și identitatea noastră națională – aniversarea actului de la 27 martie 1918, când Sfatul Țării a decis Unirea Basarabiei cu România.

Această zi simbolizează voința, demnitatea și curajul unei generații care a ales, cu responsabilitate, destinul unui popor. Este un reper care ne obligă la memorie, la respect și la consolidarea valorilor ce definesc conștiința națională.

Primăria municipiului Chișinău, prin intermediul DGETS, contribuie activ la promovarea acestor valori, prin susținerea inițiativelor educaționale, culturale și memoriale, orientate spre formarea unei generații conștiente de trecutul și identitatea sa.

Administrația DGETS prezentă la evenimentul oficial de Inaugurare după reabilitare a „Intrării Triumfale” la „Complexul Memorial „Cimitirul Internațional de Onoare” din sectorul Botanica, marcând printr-o participare reprezentativă respectul profund față de memoria celor care au luptat pentru idealurile naționale.

Reabilitarea acestui spațiu simbolic reprezintă o contribuție directă a Primăriei municipiului Chișinău și a DGETS la păstrarea vie a memoriei istorice și la consolidarea educației prin valori, oferind comunității un loc de reculegere, reflecție și asumare a trecutului.

Prin astfel de acțiuni, instituțiile publice demonstrează unitate, responsabilitate și viziune, contribuind la apropierea generațiilor și la promovarea unui dialog autentic între trecut, prezent și viitor.

Respect pentru istorie. Responsabilitate pentru viitor.