O lecție de Istoria artelor plastice „altfel”!

La 06.04.2026, elevii din clasele a VI-a – a IX-a cu profil arte plastice, au avut o lecție de Istoria artelor plastice „altfel”. Acest „altfel” s-a evidențiat prin faptul că aceste clase se aflau împreună, iar lecția a fost organizată de doi profesori, dna Borivski Maria și dl Vârtosu Valentin.
În cadrul acestei activități, elevii au aflat despre viața și creația marelui sculptor român Constantin Bâncuși. Aceștia au mai aflat că sursele primordiale de inspirație pentru marele sculptor, au fost cultura populară românească, mitologia și simbolistica satului natal, dar și experiențele sale pariziene, unde a intrat în contact cu Rodin și avangarda artistică.
Îmbinarea tradiției rurale cu modernismul occidental a dat naștere unui stil unic, spiritual și abstract.
Tot în cadrul acestei lecții, elevii au aflat de la sculptorul dl Valentin Vârtosu, care activează și ca profesor de arta plastică în instituția noastră, cum dumnealui în anul 2023 a participat la Simpozioanul Internațional de Sculptură „Atelierele Brâncuși”, în localitatea Peștișani.
Bravo și Respect organizatorilor!